Făgetul – prestație remarcabilă în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului-Concurs „Lada cu Zestre” care a avut loc la Tomești

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează în perioada martie – iunie 2019 cea de-a XIII-a ediție a Festivalului-Concurs „Lada cu Zestre”. Județul Timiș aduce în atenția publicului tradițiile bănățene prin intermediul unui eveniment major care reunește în jurul său peste 1500 de artiști și peste 50 de formații artistice care intră în competiție anual, finanțator fiind Consiliul Județean Timiș, având ca parteneri primăriile și consiliile locale ale comunelor din județul Timiș.

Festivalul-Concurs „Lada cu Zestre” are ca și scop conservarea, valorificarea și promovarea culturii bănățene prin intermediul artelor tradiționale (dansuri, muzică, literatură dialectală, meșteșuguri tradiționale și gastronomie tradițională) din toate zonele județului Timiș, fiind structurat pe următoarele secțiuni: coregrafie, muzică, expoziții, colecții, poezie dialectală, teatru popular și gastronomie tradițională.

Concursul cuprinde două categorii intitulate: „Laureați” și „Zestrea Timișului” (la toate secțiunile) pentru a realiza o jurizare pe același nivel de pregătire și pentru a oferi mai multor localități șansa de a câștiga premii, dar și pentru a stimula performanța. Directorul festivalului este prof. Liliana Laichici.

Concursul este structurat anul acesta în 7 centre zonale. La  categoria „Zestrea Timișului” au fost desemnate 5 centre zonale, după cum urmează: Dudeștii Vechi – 16 martie 2019, Peciu Nou – 17 martie 2019, Variaș – 23 martie 2019, Tomești – 24 martie 2019, Nițchidorf – 30 martie 2019. La categoria Laureați” au fost desemnate 2 centre zonale: Deta – 31 martie 2019 și Sânnicolau Mare – 7 aprilie 2019.  

La Muzeul Satului Bănățean, în data de 7 iunie 2019, va avea loc gala Festivalului-Concurs „Lada cu Zestre”, unde cei mai de seamă reprezentanți ai județului Timiș vor prezenta un spectacol care aduce în atenția publicului „zestrea” județului Timiș. În cadrul festivalului-concurs se vor acorda premii în bani pe localitate, în funcție de punctajul total acumulat.

„Făgetul a fost prezent la Lada cu zestre încă de la primele ediții ale acestui festival, obținând rezultate remarcabile, fără însă să aibă sclipirea pe care ne-am fi așteptat cu toții să o aibă. Mai mult, între 2014 -2016 aproape că a dispărut din peisajul artistic zonal, fapt pe care l-am remarcat cu mirare și tristețe, deopotrivă. În anul 2017, însă, la faza zonală a Lăzii cu zestre desfășurată la Tomești, am avut deosebita surpriză să regăsesc pe scena festivalului reprezentanții Făgetului, având o prestație neașteptată, spectaculoasă chiar. Și anul acesta la Tomești, Făgetul a revenit în forță, impresionând prin numărul de participanți și prin calitatea actului artistic. Este rodul muncii depuse de o echipă tânără și dornică de afirmare în peisajul folcloric bănățean, condusă de un om pe care Dumnezeu l-a înzestrat atât cu talent, cât și, iată, cu calități de lider. Felicitări, Mircea Cârțișorean!” – a afirmat Dr. Adela Popa – Șef Serviciu Cultură, Consiliul Județean Timiș.

Făgetul a fost și anul acesta, de departe, cea mai impresionantă prezență pe scena de la Tomești, atât prin numărul de participanți, cât și prin diversitatea programului artistic, prezentat în fața juraților, concurenții făgețeni evoluând în cadrul concursului la peste 20 de secțiuni, după cum urmează:

Secțiunea Coregrafie

Subsecțiuni:

1.Ansambluri de obiceiuri: Ansamblul Făgețeana al Casei de Cultura din Făget Obicei de Botez din Banatul de Pusta;

2.Dansuri de băieți: Ansamblul Făgețeana al Casei de Cultura din Făget – Călușar  și Banu Maracine;

3.Grupuri de dansatori: Ansamblul Făgețeana (8-14 ani) Suita de jocuri din Banat, Coregraf : Cristian Moț, Coordonator: Mircea Cârtișorean.

Secțiunea Muzicală

1.Grup instrumental: Grup instrumental Făgețeana – suită de cântece din Țara Făgetului – grup alcătuit din foști membri ai renumitei orchestre Făgețeana:Cornel Bulzan, Ion Vasile

2.Grupuri vocal-folclorice: Grupul vocal de fete „Făgețeana”Frunza verde de rogoz – rep. Aurica Vasiescu;  Asta-i nana de la Brebu – rep. Lia Lungu;

3.Soliști vocali: Theea Patricia Ploscariu (6 ani)Mândră-i fata făgețeană – rep. Doru Ișfănescu; Denisa Gavriluț Pîrvoni (12 ani) – Maică, măiculița mea – rep. Ana Munteanu; Jos, în vale, lângă drum – rep. Mariana Drăghicescu; Alessandra Maria Lazăr (15 ani) Eu aici, badea departe – rep. Achim Nica; Fata bănățeană – Ana Pacatiuș; Alina Brancu (24 ani)Doina puiului de turturea; Ia, te uită la Maria – rep. Elena Jurjescu;

4.Rapsozi: Costel Bambu  (52 ani) – La Obreja-ntr-o grădină – rep. Achim Nica; La fântână, la Făget – rep. Dumitru Botoșan;

5.Soliști instrumentiști: Ioan Beschiu (40 ani) – Doină și cântec de joc – interpretate la fluier ; Bulzan Cornel (60 ani) – Doină și cântec de joc – interpretate la taragot;   

6.Grupuri de dubași:  Grup de dubași din Făget (juniori), Dubașii din Povergina, Făget;        

Secțiunea Poezie Dialectală

Recitatori dialectali: Eugen Necșa  (20 de ani)Soacra, de Sorin Olariu;

Secțiunea Expoziții – Colecții

1.Artă populară : Barbos Eugen Sculptură și crestături în   lemn (Jupânești, Făget);

2.Mesteșugari : Andraș Alin Meșter olar (Ceramică tradițională din satul Jupânesti, oraș Făget);

3.Colecții-expoziții diverse: Expoziție de manuscrise originale ale unor opere însemnate (Plutașul de pe Bistrița, Târgul de Fete, corespondență cu personalități si  obiecte aparținând poetului făgețean Traian Iancu; Mircea Cârțișorean – Colecție de peste o mie de discuri vinyl, cu folclor muzical din toate zonele etnofolclorice ale țării;

Secțiunea Gastronomie

Voichița Lupulescu Sucituri și diferite plăcinte tradiționale cu vișine, dovleac, mac, nucă, măr și brânză, turtițe cu nucă, de post; Udrescu Mihaela – Sarmale de post, fasole bătută cu murături și ulei de dovleac; Cornelia Rusu – Povergina Scrob, mălai, dulceață de trandafiri și de piparcă iute.

„Sunt bucuros că am reușit și anul acesta să mobilizăm un număr impresionant de artiști populari făgețeni să participe la festivalul-concurs Lada cu zestre. Doresc să mulțumesc tuturor participanților, conducerii Primăriei Făget, domnului Primar Marcel Avram, Casei de Cultura a orașului, prof. Mihaela Popovici, tuturor părinților, coregrafului Cristian Moț și absolut tuturor celor implicați în această acțiune culturală. Mulțumesc de asemenea în numele tuturor concurenților făgețeni, juriului și specialiștilor din direcția de cultură a județului, care au apreciat și anul acesta la superlativ prestația concurenților noștri! Nădăjduim să obținem cât mai multe premii și anul viitor să aducem în concurs și alți artiști, în așa fel încât să acoperim și mai multe secțiuni ca anul acesta!” –  a declarat pentru publicația Actualitatea, referentul cultural al orașului Făget – Mircea Cârțișorean.

Spre deliciul publicului, cel mai tânăr dubaș de la Povergina, abia a împlinit vârsta de doi ani! Se numește Andrei Ploscariu și a impresionat prin felul în care execută și stăpânește ritmul și bătăile pe dubă.

Festivalul-concurs va continua la Nițchidorf – 30 martie 2019, la categoria „Zestrea Timișului”, iar la categoria „Laureați” urmează pe centre zonale: Deta – 31 martie 2019 și Sânnicolau Mare – 7 aprilie 2019.

Estera CIMPONERIU

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.