Cea mai mare colecţie de Biblii din România aparţine pastorului lugojean Ionel Tuţac

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Asociația „Renașterea Familiei”, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș și cu Mitropolia Banatului, a inaugurat la Bastionul Theresia din Timişoara expoziţia „Muzeul Bibliei”.

Pastorul lugojean Ionel Tuţac este posesorul celei mai mari colecţii de Biblii din România. Impresionanta colecţie numără peste 800 de Biblii, din perioade istorice diferite, de toate mărimile şi toate limbile din lume, de la cea a zuluşilor din Africa de Sud, până la cele în japoneză, arabă sau coreană. Ionel Tuţac a început să colecţioneze Bibliile în 1999, după o vizită făcută la Societatea Biblică din New York, acolo unde sunt expuse peste 43.000 de exemplare diferite.

„Am avut ocazia să văd foarte multe exemplare ale Sfintelor Scripturi. Inclusiv o Biblie tipărită de Guttenberg. În urma acelei vizite, am primit din partea unui timişorean, numele lui este Petru Popovici, are acum peste o sută de ani, două Biblii: Biblia de la 1874 şi apoi cea mai mică biblie la vremea de atunci. Omul acesta, mare iubitor de Scripturi, mi-a spus să iau aceste două exemplare, să le duc în România şi să le spun românilor că Biblia nu trebuie să fie o piesă de muzeu. Am început apoi să colecţionez Biblii, am cumpărat, am primit, pasiunea aceasta a crescut, iar Dumnezeu mi-a dat ocazia să merg la Muzeul Cărţii de la Ierusalim, am văzut muzeele Bibliei de la Amsterdam şi Londra, iar în 2017 am descoperit Muzeul Bibliei de la Washington”, a declarat Ionel Tuţac.

Un alt lugojean care şi-a adus contribuţia la această manifestar, episcopul Alexandru Mesian, a dăruit Biblia de la Blaj, scrisă în 1795, o lucrare monumentală ce a apărut cu prilejul anului jubiliar 2000.

Expoziția va fi deschisă până joi, 25 aprilie, zilnic între orele 09:00 – 17:00. Intrarea este liberă.

AL PRESS

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.