Ateliere de handmade crafts la Măguri

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Institutul Intercultural Timișoara în parteneriat cu Asociația Nevo Parudimos (Reșița), Primăria orașului Zrenjanin (Serbia), Centrul pentru Arte Fine și Aplicate Terra (Kikinda, Serbia), implementează proiectului „InclusiveArt – Acces la cultură pentru copii şi tinerii dezavantajaţi”, eMS RORS-22, finanțat de Uniunea Europeană prin programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

În cadrul proiectului, în județul Timiș se desfășoară în perioada iunie-septembrie 2018 o serie de intervenții culturale sub forma unor ateliere propuse de 8 tineri artiști cu diverse specializări – artă plastică, teatru labirint, muzică, handmade crafts, sculptură, circ social, photovoice, teatru forum. Atelierele au loc în cartierele Kuntz și Iosefin din Timișoara, precum și în localitățile Măguri și Banloc. Ele se adresează unui număr de 120 copii din comunități defavorizate, cu scopul de a propune modalități artistice de reflexie și exprimare a propriei realități. În fiecare dintre aceste comunități lucrează, împreună, în paralel sau independent, câte doi artiști care propun copiilor jocuri și activități creative pe parcursul a două săptămâni. Două persoane din comunitate, formate în cadrul proiectului, sprijină dialogul între artiști, părinți și copiii din comunitate.

Copiii din Banloc au învățat despre istoria castelului și despre speciile parcului dendrologic, după care au creat, împreună cu tânărul artist vizual Arthur Rusznak, „ierbare creative” în care au pictat elemente de vegetație din parcul castelului Banloc, basoreliefuri în formă de blazoane după elemente arhitectonice şi sculpturale ale ansamblului castelului Banloc, precum și sculpturi realizate din plăci OSB, pictate şi apoi amplasate în parcul castelului.

În Măguri, atelierele sunt acum pe ultima sută de metri. Cele două artiste specializate în tehnici handmade, Ancuța Ulmeanu și Alexandra Lăuțaș au ghidat un grup de 30 de copii în crearea de rame foto, păpuși din ață, casete decorate cu tehnica șervețelului, obiecte de decor de uz casnic (sticle, vaze), tricouri personalizate, mărțișoare și de asemenea au inițiat copiii în lucrul grafic pe calculator, deschizându-le astfel noi orizonturi și posibilități de exprimare.

Intervențiile nu au doar o dimensiune ludică și artistică ci își propun să îndrume copiii să reflecteze asupra unor subiecte care țin de comunitatea în care trăiesc – ecologie, reciclarea și refolosirea materialelor, recunoașterea și valorizarea patrimoniului local, formularea creativă de soluții la probleme locale. Totodată, proiectul își propune să încurajeze artiștii să adauge o dimensiune socială și militantă în creațiile lor și în același timp să dezvolte competențe soft în rândul copiilor – încredere în sine, lucru în echipă, comunicare și cooperare, depășirea propriilor limite, empatie.

Pentru luna august, calendarul intervențiilor culturale include:

  • 8-15 august – Ateliere de handmade crafts la Măguri. Prezentare publică a rezultatelor în 15 august de la ora 11:00 la Căminul cultural din Măguri.
  • 6-19 august – Ateliere de teatru labirint și muzică în cartierul Kuntz din Timișoara
  • 16 august – 4 septembrie – Ateliere de pictură în cartierul Kuntz din Timișoara.

AL PRESS

Despre admin 6586 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.