426 studenți, absolvenți ai programului „Bursele de Excelență DONA”

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

București, 24 mai 2018:   De-a lungul celor 6 ani în care s-a desfășurat programul Bursele de Excelență DONA, în perioada 2012 – 2018, 426 studenți au trecut pragul Farmaciilor DONA în calitate de practicanți. Cei mai buni dintre aceștia, au devenit ulterior angajați ai Farmaciilor DONA, beneficiind de un plan de dezvoltare al carierei, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Grupul DONA a investit peste 3.5 milioane lei în programul de pregătire Bursele de Excelență DONA, în perioada 2012 – 2018. Programul continuă!

Programul Bursele de Excelență DONA se adresează studenților din anul V, ce urmează cursurile Universităților de Medicină și Farmacie din 10 centre universitare din țară, respectiv: Arad, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Târgu Mureș și Timișoara.

Studenții care se înscriu în program beneficiază de practică plătită și de un program de instruire, atât teoretică cât și practică, sub îndrumarea personalului farmaceutic experimentat din Farmaciile DONA.

În calitatea noastră de profesioniști în domeniul sănătății simțim o responsabilitate pedagogică de a transfera generațiilor mai tinere cunoștințele noastre. Mulți dintre noi am avut șansa de a întâlni profesori cu har, care au contribuit decisiv la formarea noastră. A venit vremea să dăm și noi unor tineri din generația viitoare șansa de a învăța din experiența noastră. Mai ales în această meserie, transferăm cu bucurie din experiența noastră cu satisfacția că ne vom reîntâlni cu acești tineri în calitate de colegi. Încă de la lansarea lui, în 2012, proiectul Bursele de Excelență DONA a fost conceput pe termen lung, ca o investiție în educația tinerilor farmaciști. Iată, astăzi, ne bucurăm să culegem roadele acestui proiect, având printre noi, colegi care au început ca practicanți și în prezent unii dintre ei, fac parte chiar din top managementul companiei”, a declarat dr. Eugen Banciu, Președinte al Grupului DONA.

Grupul DONA încurajează și răsplătește performanța, de aceea studenților care s-au făcut remarcați prin rezultate deosebite li s-au oferit noi provocări profesionale, fiind avansați. O astfel de poveste de succes este povestea Teodorei Andreea Lucan, care s-a alăturat echipei DONA în primul an al programului Bursele de Excelență DONA. Teodora Andreea Lucan a beneficiat de un plan de carieră, în linie cu competențele ei profesionale, astfel încât a fost promovată intern și din 2016, Teodora este Farmacist Șef DONA.

Înscrierea în programul Bursele de Excelență DONA se poate face pe tot parcursul anului, prin trimiterea unui e-mail pe adresa recrutare@farmaciiledona.ro. Studenții înscriși în program beneficiază de oportunitatea de a face parte din echipa Farmaciilor DONA, o echipă cu peste 2.500 profesioniști în domeniul sănătății, dedicați misiunii de a asigura servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel calitativ.

Despre Farmacia DONA

Grupul DONA este format din firmele: SIEPCOFAR SA, DONA. Logistică, Dona Marketing Grup® și companii în franciza DONA. Farmacia DONA® este unul dintre cele mai apreciate nume în comerțul farmaceutic din România, cu o reputație solidă construită în cei 25 de ani de activitate. Grupul DONA, cu o cifră de afaceri de peste 230 milioane euro, reunește 327 de farmacii deținute de 12 companii antreprenoriale cu capital privat românesc și peste 2.500 de profesioniști în domeniul sănătății devotați unui scop comun, acela de a asigura servicii farmaceutice la cel mai înalt nivel calitativ și astfel brandul Farmacia DONA să devină cel mai cunoscut, iubit și respectat nume de farmacie din România. Peste 2 milioane de oameni trec lunar pragul farmaciilor DONA, răspândite în toate județele ţării. Lista integrală a unităților poate fi consultată aici.

AL PRESS

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.